Dragoste de munte

          Am facut o analogie cu povestirea lui Jack London. La asta m-am gandit vazand ceea ce nu vazusem decat in filme sau in documentarele de la televizor. Si mi-am dat seama, ca pentru cei care iubesc cu adevarat drumetia, limitele sunt foarte departe.
          In acea zi, limita mea era de 3 ore, atat imi permitea fasceita plantara cu care m-am ales dupa un traseu obositor, facut pe un drum forestier din cauza apropierii unei furtuni. Imi amintesc o gluma care zicea ca e bine cand te doare ceva, inseamna ca este acolo. Mi se potriveste doar mie, pentru o fata din imaginea de mai jos e doar crudul adevar.
          Cei care au fost in Durmitor stiu traseele, nu e foarte usor acolo, fetele mergeau cu cortul, dorind sa traverseze masivul. Credeam ca vor ceda cand incepe greul, dar vazandu-le ajunse in Crepulj Poljana, pe o panta abrupta prin padure, pe ploaie, am fost convins ca vor reusi. Amandoua, impreuna cu simpaticul lor caine.