Cine se minuneaza de asa zisa salbaticie a cheilor banatene (Nera, Caras, Garliste) nu a vazut locuri cu adevarat sallbatice din muntii nostri.
Unul din aceste locuri este valea superioara a Paraului Cutreasa in Muntii Parang. Pe hartile topografice militare exista o poteca (probabil coiobaneasca) care face legatura, de-a lungul vaii, intre Cheile Polatistei si varful Gemanarea.
Practic, acea poteca nu exista si e nevoie de trecut paraul, de pe un mal pe altul de 4-5 ori. La prima traversare m-am descaltat, insa apa foarte rece m-a facut sa adopt ulterior alte metode de traversare. La inceput exact ca la saritura cu prajina, apoi facand o punte din doua trunchiuri cazute. Ultima traversare insa mi-a pus capac, nu am calculat bine saritura si nici nu am tinut cont de oboseala acumulata. Asa am ajuns in apa rece, udandu-ma pana la brau.
Am mai "inghetat" o data la intalnirea cu cea mai mare si mai agresiva vipera pe care am vazut-o pana acum. Ca sa scurtez urcarea si sa evit padurea deasa de pin, am ales catararea pe niste stanci expuse la soare. Intr-unul din momentele de ragaz am auzit un suierat asemanator cu cel produs de o saltea care se dezumfla. M-am uitat in jur si in spatele bolovanului pe care urma sa pun mana, am vazut-o. Am aproximat (bineinteles dupa ce m-am departat la 2 metri de ea) ca avea cam 0.7 m. Grosimea maxima era ca manerul batului de trecking. E primul sarpe pe care il aud si care nu a fugit cand m-a simtit. M-a tintuit tot timpul cu privirea, capul ridicat si chiar aveam impresia ca vrea sa alerge dupa mine. Am lasat pietrele si am continuat urcusul prin padure, pe o panta abrupta, mai mult in patru labe.
Cand am ajuns in golul alpin, am fost intampinat de zapada de pe varful Stoinita si de primii rhododendroni ai anului. Apoi in coborare, spre salase, de o turma de oi, de doua stane parasite, de 2 cai prietenosi dar fata de care am pastrat distanta dupa episodul cu vipera.