Lacul Zanoaga Mare, din Muntii Retezat, este cel mai adanc lac glaciar din Romania. Nu mai ajunsesem de cativa ani acolo, si cum aveam aproximativ doua jumatati de zi libere, m-am gandit ca nu ar fi rau sa dorm o noapte de august la 2000 m altitudine.
Am urcat fortat, de la Gura Zlata, din cauza ca am plecat in traseu destul de tarziu, la ora 15, si abia am apucat sa montez cortul, ca seara sfarsitului de vara a venit destul de repede. Am picat frant, nu am avut vointa sa-mi iau nici macar apa de baut (e in partea opusa lacului fata de locul de campare), asa ca m-am trezit devreme, insetat. La timp sa prind rasaritul si nu mi-a parut rau.
luni, 22 august 2016
vineri, 5 august 2016
Coloana Infinitului
Coloana Infinitului este o sculptură a sculptorului român Constantin Brâncuși, parte a trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu, compus din Coloana Infinitului, Poarta sărutului și Masa tăcerii concepute și executate de acesta. Inaugurată la 27 octombrie 1938, coloana are o înălțime de 29,35 metri și este compusă din 16 moduli octaedrici suprapuși, respectiv având la extremitățile inferioară și superioară câte o jumătate de modul. Modulii erau numiți „mărgele” de către autorul lor, Brâncuși,
Sculptura este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României. Denumirea originală era „Coloana recunoștinței fără sfârșit” și a fost dedicată soldaților români din Primul Război Mondial căzuți în 1916 în luptele de pe malul Jiului.
(sursa https://ro.wikipedia.org/wiki/Coloana_Infinitului)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)