Cateva cuvinte, despre turismul de iarna, le redau mai jos, sa insoteasca cateva imagini surprinse iarna asta.
"Când e bine să te duci la munte?
Totdeauna. Nu e anotimp, care ar putea să-ţi închidă drumul spre înălţimi. Pentru adevăratul drumeţ nu există vremea „rea", fiindcă el ştie să iubească natura sub toate înfăţişările ei. Apoi ploi, vijelii şi zăpezi poţi găsi în regiunile alpine şi în mijlocul verei, deci trebue să fii totdeauna pregătit pentru ele, materialmente şi moralmente.Forţa morală a turistului este armonizarea sufletească cu natura; sufletul său trebue să fie atât de apropiat de natură, încât nici una din manifestările ei să nu-i pară străină sau duşmănoasă. La această armonizare îl va ajuta înainte de toate simţul estetic. Îndată ce suntem în stare să vedem şi să pricepem frumuseţea unei furtuni, unei zile înegurate, contactul sufletesc cu natura este stabilit şi nu se mai poate rupi? Atunci vom fi izbiţi, şi în cele mai năprasnice vremuri, de amănuntele pitoreşti ale priveliştei sau chiar ale lipsei de privelişti!......................................................................................................................................Descoperirea frumuseţii alpine a fost o izbândă a duhului asupra materiei. Nu în înţelesul banal şi supărător pe care unii îl dau „victoriei" lor asupra unui vârf de munte, zicând că l-au cucerit când au izbutit să se caţăre de stâncile lui. Ci înfrântă a fost materia omenească a aceluia, care s'a avântat cel d'întâiu pe culmi, purtat numai de dorul frumosului şi înfruntând pentru el toate greutăţile trupeşti şi toate primejdiile.
Această izbândă sufletească s'a întregit astăzi prin sportul de iarnă. Cine se gândia acu douăzeci de ani la turismul de iarnă? Îndată ce cădea zăpada, munţii se preschimbau din nou într'o regiune de teroare antică. Două scândurele lungi, legate de picioare, slujindu-ne drept aripi, ca să sburăm peste nămeţii cei mai mari, ne-au apropiat iară de înălţimi şi ne-au deschis un raiu alb, sclipitor, plin de taine uimitoare, chiar în locurile cele mai cunoscute. Zăpada şi ghiaţa schimbă liniile şi nivelurile, şi transparenţa atmosferică apropie lucrurile depărtate. De unde, în timpul verei, nu zărim munţii Făgăraşului, de pe Bucegi, de cât ca o umbră albastră, deosebim, iarna, toate culmile acestui şir.
Minunat de strălucitor este jocul culorilor la apus de soare, şi luna, văzută de pe înălţimi, răsare adeseori într'un cer verde. Iar codrul înzăpezit cu izvoarele care gâlgâe uşor subt zalele lor străvezii de ghiaţa, îţi umple gândul cu linişte dumnezeiască. Farmecul unei zile de iarnă luminoasă e mai transcendent, mai imaterial decât al verei."
